t

Pagini ale blogului

sâmbătă, 18 iunie 2011

Aerul conditionat de la birou, dusmanul verilor mele

Pe foarte multi oameni cred eu ca ii marcheaza (in sensul rau) pe termen lung unele situatii cu care s-au confruntat la locurile lor de munca. Poate seful, poate stresul, poate careva dintre colegi, poate vreo problema deosebit de crunta pe care au avut-o de rezolvat si n-or s-o mai uite cate zile 'or avea.
Pe mine m-au marcat... guess what! AERUL CONDITIONAT si JALUZEAUA INCHISA! Iata cum:

De la inceputul lui 2003 si pana la sfarsitul lui 2010 - alias perioda mea "acuta" de corporatist si/sau de colaborator intern cu acest gen de client, fiecare vara mi-a fost DISTRUSA! De la aproximativ 1 mai, pana la aproximativ 15-20 septembrie, adica in cea mai calda si mai minunata perioada a anului, mie mi-a fost frig in fiecare zi petrecuta la birou. Si-am suferit de dorinta de a vedea soarele si copacii dar a trebuit sa suport jaluzelele aproape permanent inchise. Mediul artificializat in care-am lucrat mi-a mancat 8 VERI DIN VIATA MEA! Si nimeni nu poate sa mi le mai dea inapoi.
Am lucrat in cele doua mari tipuri "nefericite" de birou:
- in open space, cu aer conditionat difuz, reglat pe o temperatura prea rece (si nu doar dupa parerea mea!!! - pentru ca era pus pe mai putin de 17-18 grade C - am trait chiar cu el pus pe 13 grade!); nu stiu cine decidea ca musai aia e temperatura la care trebuia sa lucram.... dar nu puteai sa schimbi situatia...
- in birou normal, cu aer conditionat in jet, cu cateva persoane, care insa erau vesnic "in calduri"! Dadeau aerul pe frig, la semnul binecunoscut de fulg de zapada, si chiar si asa se sufocau, cica !!! In timp ce eu ma echipam cu pulovere. A fost momentul in care am ajuns la conflicte urate si balacareli mizerabile, "ca la usa cortului", total nedemne de niste oameni cu pretentii de comportament "office". Dar eu eram singura contra taberei amatoare de frig. La fel cum fumatorii sunt agresivi si elimina nefumatorii din jurul lor, care daca nu mai pot suporta fumul trebuie SA PLECE pentru ca fumatorii NU vor stinge tigara, tot asa si fostii mei colegi de birou m-au agresat prin dorinta lor de frig, pana cand am primit inclusiv atentionari de la conducerea respectivilor.... atragandu-mi atentia ca TREBUIE SA SUPORT FRIGUL din birou daca asa place celorlalti. Replica mea: " bine, si atunci imi platiti voi medicamentele cand ma voi imbolnavi, in plina vara?", n-a facut decat sa starneasca si mai multi nervi !

Dragi prieteni, care ati avut curiozitatea sa-mi cititi aceasta postare, in ce tabara va situati? Sunteti iubitori de a trai la frig in plina vara? Sau ati patit ca mine?

In orice caz parerea mea ramane urmatoarea: daca oamenii (tineri si sanatosi, ca fostii mei colegi) au inceput sa nu mai suporte temperaturile NATURALE ale verii, caracteristice tarii in care ne-am nascut, ci vara nu mai pot trai decat IN FRIG, rasa umana are o problema!!! S-a defectat! Sigur, mai putem lua in considerare si faptul ca pentru unii este cool (!!!) sa dardai vara intr-un birou dintr-o cladire moderna.

In tot cazul, acum, in 2011, pentru mine este PRIMA vara dupa 8 ani de zile, in care pot sa simt ca este vara!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu